„Un nou prieten” (poveste scrisa de mine)

– Tit-tit! se auzi tare de tot, atat de tare incat trenuletul Dodo sari de pe sine de spaima. Daca ar fi avut maini cu siguranta ar fi reusit sa-si acopere urechile, daca ar fi avut picioare cu siguranta s-ar fi ascuns in tufisul de langa sine, daca ar fi avut mai mult carbune (si un pic de curaj!) ar fi avut forta sa strige cat de tare ar fi putut: LINISTE!!!MA DOR URECHILE!!!

            Cine sa fi facut zgomotul acela, oare? Cine ar fi fost in stare sa tulbure linistea satului la ora la care toata lumea dormea?

            Dodo inca isi punea intrebari care mai de care cand, langa el, simti respiratia greoaie a cuiva. Era Ursa, catelusa fermierului Alex, un ciobanesc carpatin imens, alb, gata mereu sa se joace. Dadea din coada vesela nevoie mare: il gasise pe Dodo, trenuletul dupa care alerga mereu. Dar de data asta Ursa era cea care castigase! De fiecare data alerga dupa Dodo, dar nu reusea sa-l prinda din urma decat in statii si atunci ajungea acolo gafaind exact la timp sa-l vada pe micutul trenulet portocaliu cum porneste vesel nevoie mare catre urmatoarea statie.

            Dodo suiera:

            – Ursa, du-te dupa ajutor! M-am rasturnat si nu pot sa ma ridic singur!

            – De ce nu pleci o data? se infurie trenuletul nespus de mult.

            – Spune cuvintele magice, ham-ham, raspunse Ursa dand voioasa din coada alba.

            – Cuvinte magice? Ce sunt acelea?…….A, te rog frumos sa chemi pe cineva in ajutor, spuse Dodo intelegand ca nu fusese politicos.

            – Ham-ham, bine-nteles. Ma duc imediat, raspunse ciobanescul si o rupse la fuga spre sat.

            Ramas singur, Dodo isi punea tot felul de intrebari. Cine scosese sunetul acela puternic, oare? Nu mai auzise niciodata un sunet asemanator. Se intreba daca Ursa mai intarzie mult. Plecase de ceva vreme si parca timpul se scurgea foarte greu, nespus de greu.

            Bip-bip, gandurile trenuletului fura intrerupte deodata de claxonul unei biciclete roz.

            – Dodo, esti bine?

            Era fetita fermierului, Daria. Ca de fiecare data avea o multime de intrebari de pus si nu avea niciodata timp sa auda si raspunsurile celorlalti. Cum ai cazut? Ce ai patit? Esti ranit? Ai nevoie de ajutor? Vrei apa? Sa stii ca, o data, cand eram eu mica am mers cu viteza mare-mare cu bicicleta mea….nu asta roz pe care o vezi acum, nu, nu. Era una rosie…prima mea bicicleta! Avea roti rosii, ghidon negru, claxon nu avea. Tati zicea ca il voi primi cand voi invata sa merg bine cu bicicleta. Si acum am unul, dar la bicicleta aceasta roz. Acum merg cu ea repede ca vantul si ca gandul…..

            Dodo se gandea ca Daria nu mai tace, tot incerca sa prinda momentul sa vorbeasca si el, dar nu reusea…..stia ca era greu sa o mai opresti. O data ce incepea sa vorbeasca…..puteai sa tragi un pui de somn ca ea tot nu ar fi observat….vorbea si gesticula, se duce in stanga, se ducea in dreapta, dadea din manute, piciorusele se miscau neincetat, se invartea in jurul trenuletului, gurita nu-i mai tacea…..vorbea, vorbea si nu se mai oprea!!!

            -Stii, Dodo, eu sunt cuminte, nu stiu de ce zice mama ca vorbesc ca o moara stricata! Chiar nu scot un sunet cand nu am ceva de spus, tu ce zici?

            Si fara sa mai astepte raspunsul lui Dodo, continua:

            – Imi place cum gandesti!

            Saracul Dodo se intreba cum stie Daria ce gandeste el daca nici nu a apucat sa deschida gura! De fiecare data se pregatea sa spuna ceva, sa raspunda la o intrebare de-a fetitei, insa nu reusea sa gaseasca momentul potrivit.

            – Suntem la fel, continua Daria. Amandoi vorbim mult si ne intelegem din priviri! (Mai mult din priviri, gandi Dodo care incepuse sa se cam enerveze. Oare fetita asta vorbareata chiar nu se mai opera?)

            – Chu-chuuuuu! reusi Dodo sa suiere cat putu.

            Daria tresari o clipa:

            – Vrei sa spui ceva? intreba ea nedumerita.

            – Da, am nevoie de ajutor! M-am rasturnat si am nevoie de o macara sa ma aseze la loc pe sine. Te rog frumos sa te chemi pe cineva! spuse trenuletul pe nerasuflate, de teama sa nu-l intrerupa Daria vorbareata.

            – Pai, de ce nu ai spus asa de la inceput? Doamne, ce ciudat mai esti! Vorbesti despre atat de multe lucruri si nu spui ce trebuie. Ce vrei sa fac? Sa ghicesc eu? De cand am ajuns langa tine, vorbesti-vorbesti si nu te mai opresti!

            Dodo se uita nedumerit la fetita. El nu reusise sa scoata un sunet pana in momentul acela.

            – Dar….dar……, se infurie tare de tot. TU AI VORBIT IN CONTINUU!!!!! suiera trenuletul, aruncand praf de carbune in jur. Am tot incercat sa iti spun, dar nu am reusit sa scot un sunet!!!! Invata sa mai taci un pic si sa-i asculti si pe ceilalti! zise el cu naduf.

            Daria incepu sa rada:

            – Ha-ha, asa fac, nu-i asa? Toata lumea imi spune,dar….ai dreptate! Iarta-ma! Promit ca voi incerca sa ii ascult si pe ceilalti, spuse fetita ridicand mana dreapta in semn ca jura ca asa va face. Vazuse ea la desene animate cum fac cei chemati in fata judecatorului: ridicau mana dreapta si spuneau:”Jur, sa spun adevarul si numai adevarul!”.

            -Ma duc sa-l chem pe tati. Sigur gaseste el o solutie sa te ajute, si porni vesela nevoie mare pe bicicleta ei roz, pedaland mai repede ca vantul si ca gandul.

            Ramas singur, Dodo se simtea mandru intr-un fel ciudat: invatase sa fie mai politicos, atunci cand o rugase pe Ursa sa cheme ajutor; invatase sa isi spuna punctul de vedere atunci cand o intrerupsese pe Daria din vorbaria fara sfarsit. Ciudat, gandurile acestea il facusera sa uite de zgomotul puternic pe care il auzise si care il speriase atat de tare incat sarise de pe sine!

            Tit-tit!!!Se auzi langa el!

            Dodo tresari. Langa el se afla o masina de curse albastra. O minunatie de masina! Stralucea in lumina soarelui care apunea si te facea sa te intrebi: Cine era?!?!?

            – Buna, ai nevoie de ajutor? intreba masina albastra. Scuza-ma, nu m-am prezentat, eu sunt Pilotul, dar prietenii imi spun Piscotel pentru ca scaunele mele sunt moi si inmiresmate ca un piscot, zise el razand.

            – A, tu ai scos sunetul acela……M-ai speriat de moarte! Din cauza ta am sarit de pe sine! pufai Dodo, un pic amuzat, un pic suparat inca ….e drept ca masina albastra era bine crescuta, se prezentase, nu era obraznica, ba chiar isi oferise ajutorul!

            – Iarta-ma, am claxonat o fetita pe bicicleta roz care alerga dupa un caine mare alb. Vroiam sa alerg cu ele, dar eram prea departe si speram sa se opreasca daca claxonez.

            Aha, asta era! Ursa se tinea ca de obicei dupa trenuletul Dodo, iar Daria o urmarise pe Ursa ca sa o duca inapoi acasa pentru ca trebuia sa pazeasca ferma. De aceea ajunsesera ele atat de repede langa Dodo!!!

            – Da, da, Ursa si Daria!!! Le-am rugat sa cheme ajutor. dar a trecut ceva vreme si inca nu s-au intors…spuse trist Dodo, gandindu-se ca va ramane acolo toata noaptea.

            – Ma duc eu dupa ajutor, am roti, am motor…..sunt masina de curse! si porni in tromba…….A, incotro sa ma duc dupa ajutor? se opri brusc

            Amandoi incepura sa rada in hohote….era la fel de grabit ca Ursa si la fel de vorbaret ca Daria……daca ar fi fost si un pic mai linistit asa ca Dodo…..

            Un pic mai tarziu, pe pajistea fermei, statea Pilotul si admira stelele care luminau cerul noptii. Langa el, pe calea ferata se afla Dodo, care isi bea linistit ceaiul de tei cu miere si Ursa care sforaia de zor lipita de rotile trenuletului portocaliu….In cabina lui Dodo se afla si Daria. Fetita o tinea in brate pe papusa Larisa si dormeau impreuna:

            – Vrei si tu o bicicleta?

             Daria vorbea in somn!

            Dodo si Piscotel zambira…..fetita asta nu putea sa taca nici cand dormea!

Despre Antoaneta 2267 de articole
Imi place sa scriu, sa citesc. Invat sa ma bucur de viata.

13 comentarii publicate

    • multumesc 🙂
      am 4 povesti scrise pana acum (le-am scris in toamna pentru cei mici),le voi publica treptat 😉
      sper sa reusesc sa-mi fac timp sa mai scriu pentru ca imi place mult acest lucru 🙂

  1. Este foarte frumoasa povestea- felicitari! Cred ca Daria a fost incantata sa fie personajul principal, si a mai invatat si cateva lectii bune! Super, i-o spun si eu lui S,.!

    • multumesc 🙂
      sunt 4 povesti scrise de mine pana acum
      voi incerca sa le postez curand;imi pare rau ca nu am si desene la ele pentru ca ar fi fost si mai frumoase povestile…

      sa-mi spui daca ii place lui S. 🙂
      p.s.: Daria este fetita,Andrei este trenuletul (Dodo ii spuneam cand era mic 😀 )

Trackback-uri și pingback-uri 1

  1. Leapsa printre carti - Drumul vietii

Parerea ta/Your opinion

Translate into your language »
Page generated in 1,812 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: