De ce cărțile sunt scrise după un anumit tipar? V-ați întrebat vreodată?

V-ați întrebat vreodată de ce cărțile sunt scrise după un anumit tipar?

Azi am chef de filosofat așa că citește cine are chef. Mă gândeam la faptul că nu ne place când cineva afirmă că o carte seamănă cu alta, că lumea viitorului parcă e trasă la indigo în mai multe cărți ori serii. De multe ori, acea lume din viitor este prezentată cam așa:

De ce cărțile au anumite personaje?

-de multe ori bătrâni nu există în acele lumi distopice

-tinerii / personajele centrale din cărțile distopice sunt de maxim 18 ani, de obicei au cam 15-16 ani

Luăm întâi aceste două situații. Autorii preferă să folosească tineri naivi, inocenți ca personaje centrale pentru că memoria lor, experiența lor de viață este mai mult decât limitată. Ei nu au habar de multe lucruri care se petrec în jurul lor, iar curajul nesăbuit de care dau dovadă este tocmai de aceea motivat de lipsa de experiență. Și când spun “lipsă de experiență” mă refer la faptul că nu își dau seama de consecințele faptelor lor, nu le pot bănui amploarea. Ei se lasă purtați de val, de un ideal, de tupeu.

Cam așa cum sunt adolescenții în general, nu? Doar și noi am fost adolescenți așa că știți cum e!

Nu au nevoie de adulți pentru că pe aceștia îi oprește teama de urmări (au trecut prin viață ducând urmele consecințelor anumitor fapte). Îi oprește comoditatea (de ce ar merge să trăiască în pădure ca să dovedească ceva, să spunem, când ar putea să filosofeze despre sfârșitul lumii stând comod pe canapea, în fața televizorului?). Îi oprește gândul că absolut toți care promit “schimbarea” vor deveni la fel de comozi, duri, restrictivi precum cei care dețin puterea la acel moment.

Deci…autorii preferă tinerii pentru că reprezintă un fel de…plastilină pe care o pot modela după bunul plac.

De ce cărțile conțin modalități de împărțire a societății?

Ce mă surprinde este că mulți cititori “mai în vârstă” nu remarcă faptul că absolut toate societățile distopice din cărțile devenite celebre au ca sistem…comunismul! Populația este împărțită în diverse moduri, dar toate au legătură cu diviziunea muncii. Știți voi lecția aceea minusculă de la ora de economie din liceu? Acolo se vorbește despre importanța diviziunii muncii.

De multe ori, societățile distopice sunt împărțite în funcție de ceea ce fac: agricultură, cercetare etc. Întotdeauna există o grupare care se ocupă de partea armată. Este imposibil să nu existe acele “forțe de ordine” care supraveghează mersul lucrurilor…cam așa ca niște servicii secrete să zicem pentru ca ei știu tot ce se întâmplă.

De ce cărțile prezintă o societate distopică ideală care decade?

De obicei, diviziunea lumii și implicit a muncii apare ca o consecință a unui război, a unui dezastru. Cineva a venit cu o soluție pentru a salva măcar o parte din populația aptă de muncă. De cele mai multe ori (dacă nu absolut de fiecare dată) populația supraviețuitoare este cea care este cel mai ușor de manipulat, de condus, de spălat creierele la propriu sau la figurat. Și acel cineva devine conducătorul supraviețuitorilor. De cele mai multe ori devine dictator, în unele cazuri chiar tiran.

De ce cărțile prezintă ideea că, după bine, vine rău și iar bine etc?

Inițial, salvatorul supraviețuitorilor este văzut pe un piedestal. El conduce lumea după niște reguli stricte ca să se asigure că oamenii vor asculta și vor face cum zice el pentru a supraviețui. De cele mai multe ori, alege să nu mai transmită anumite informații spre populație. De ce? Ei, aici intervine totul!

Cum este format omul? Da, de la orele de sociologie știți primul răspuns: omul este un animal social. Așa este! El nu poate trăi izolat la infinit. Simte nevoia acută, dorința de a fi alături de alți oameni.

Dar ce mai are omul? Are dorința înnăscută de a fi pe dos decât i se spune! Omul este îndărătnic din fire! Omul este dornic să iasă în evidență! Omul se simte dator să le arate celorlalți că viața poate fi și altfel decât li se spune. Omul își dorește mereu altceva, nu contează amploarea dorinței…de la capra vecinului până la cea mai mortală armă din lume. Ideea e că omul vrea mereu ceva diferit. Indiferent că el devine lider ori pion, adică condus în turmă.

Cam așa se formează intriga romanelor distopice!

Viața reală

De câte ori nu am auzit în stânga ori în dreapta: și pe vremea mea era un coleg care făcea așa…mereu există într-un colectiv tipul de om sportiv, cel emotiv, tocilar, fetele cochete, fetele care nu știu să se îmbrace, popularii etc.

Și de ce sunt astfel de afirmații? Pentru că le aud într-un film? Pentru că au citit într-o carte? Ori pentru că noi oamenii avem un fel de tipar după care suntem creați?

Să ne gândim de câte ori nu s-a întâmplat să vi se spună cât semănați cu o persoană care nu e rudă de sânge ori care trăiește în altă țară, pe alt continent? De câte ori nu ați urmărit măcar de curiozitate un documentar sau o știre despre oameni din colțuri diferite ale lumii care par a fi gemeni. Nu cred că este o coincidență!

Ne place ori nu, semănăm cu ceva, cu cineva.

De ce cărțile prezintă realitatea duală?

(free image from public domain pictures)

Și ajungem la cărți, din nou.

De unde se inspiră autorii?

Unii de la alții? Da, de multe ori! Dar cei care au fost primii ce au așternut pe hârtie? Ei se inspiră din viață, imaginația lor face diferența.

Din punctul meu de vedere, cam toate romanele care prezintă societăți distopice se inspiră de la “1984” al lui Orwell (despre roman am scris aici)…oameni ținuți sub control, istoria rescrisă de câte ori se dorea schimbarea percepției asupra unei realități, conducători restrictivi etc.

Nu cred ca cineva reinventează roata, ci doar adaugă elemente la acea roată! Și acel lucru face diferența! De acolo pornește totul!

Despre Antoaneta 590 de articole

Imi place sa scriu, sa citesc.
Invat sa ma bucur de viata.

11 comentarii publicate

  1. inspiratia asta… e cu du-te-vino. normal ca roata a fost deja inventata si trebuie sa pornesti de undeva. in general, daca iei cartile, in speta, sesizezi mici asemanari de colo-colo. dar particularitatile sunt altele. tocmai asta le face diferite

  2. hmmm cateodata ne inspiram din alte surse si uitam sa ne inspiram din a noastra. Mie imi placromanele distopice tocmai pentru ca simt ca in unele ma regasesc oarecum, mai ales ca sunt diferita fata de alti oameni normali. Oare subconstientul meu cauta raspunsuri?

  3. Oricum toate.cartile au la baza realitatea. Cea in inconjuratoare, cea locala sau mondiala. Imi plac distopiile la nebunie. Am si citit destule, in romana si in engleza. Trebuie sa imi aduc aminte titlul corect al cartii, dar acum muuulti ani am citit un roman sf a lui Van Vogh (Sclipirea viitorului?). Despre clone, despre un sistem totalitar, despre rezistenta, rasculare, revolutie (multi de “r”). Despre conspiratie, curaj, sete de putere, iubire si ura, importanta claselor si paturilor sociale. Atunci mi-am dat seama ca 1984 si multe alte carti din aceeasi categorie vorbesc despre acelasi lucru casi idee principala. Restul e punerea in.scena si fiecare autor e liber sa o faca dupa posibilitatile imaginatiei lui. Si mie imi plac distopiile unde apar si mentori. Se vede o relatie complexa intre mentor si invatacel, dar fiecare invata ceva nou din acea relatie: invatacelul despre lume, cum sa se descurce, iar mentorul despre importanta curajului, a idealului, a sperantei, nu numai a cunostintelor si puterii obtinute.

  4. In primul rand, romanele distopice de orice fel se inspira din istoria lumii noastre. Diviziunea muncii a aparut cu foarte mult timp in urma. Sa ne amintim de castele din societatea indiana, dar in general toate tarile si imperiile aveau populatia impartita dupa scopul muncii, ca sa zic asa: clasa conducatoare (indiferent cum se numeau si sub ce titulatura functionau), militarii, negustorii, agricultorii, sclavii. Clerul. Propaganda, tirania, comploturile – toate chestiuni vechi de cand lumea. Cele mai multe distopii au tineri printre personajele principale deoarece, in general, noutatea si revolta sunt caracteristice acestei varste. Cele mai bune distopii au insa personaje de toate varstele, deoarece acesti tineri au nevoie de un mentor, in plus aparitia unor personaje mai mature ofera complexitate intrigii si actiunii. De fapt, istoria a pus in lumina mai mult distopie decat utopie, asadar nu e greu de vazut sursa inspiratiei acestor lucrari literare.

    • Mai devreme incepusem sa ma gandesc la o comparatie dintre viata si piesele de sah. Intotdeauna va exista un rege rigid, o regina care se misca cum vrea, nebunii care pot schimba directia unei “batalii”, caii care sar aparent controlat, pionii care fac ce li se spune (dupa motto-ul eu “omor”, nu gandesc) etc.

Trackback-uri și pingback-uri 4

  1. Recenzie: Anomalii (Sadie Turner, Colette Freedman) · Drumul Vieții
  2. Recenzie: Cheating Death (The Immortal Descendants) - April White
  3. Comparație: Twilight vs 50 Shades
  4. Recenzie: Acest cântec neîmblânzit de Victoria Schwab

Parerea ta/Your opinion

Translate into your language »
Page generated in 0,881 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: