Vraja Corbilor – Margaret Rogerson (recenzie)

Vraja Corbilor – Margaret Rogerson (recenzie)

Vă era dor de un fantasy? Știți deja că mie îmi plac așa că nu o să vă suprindă dacă astăzi o să vă vorbesc despre ultimul roman de acest gen pe care l-am citit adică despre Vraja Corbilor a autoarei Margaret Rogerson. Romanul a apărut la noi la editura Storia Books și pe care eu mi l-am comandat de la Libris.ro.

Vraja corbilor este un basm dulce în care autoarea descrie o lume feerică din tărâmul zânelor. Până aici ai fi tentat să spui, nimic nou. Nu ar fi singurul roman care are ca personaje principale zâne sau în care acțiunea se desfășoară pe tărâmul zânelor.

Atunci cu ce vine nou Margaret Rogerson? Ei bine, în romanul ei zânele râvnesc la ”meștesugul” pe care doar oameniilor le este menit. Dacă ar folosi meșteșugul ar fi grav afectați sau chiar ar putea să moară. Acest lucru le face pe zâne să viziteze des tărâmul oamenilor pentru a cumpăra diferite obiecte sau servicii create de oamenii care erau destinați să folosească acest meșteșug.

Acum să nu înțelegeți că este vorba despre un singur meșteșug ci despre mai multe adică fiecare cu talentul/meșteșugul lui. Cineva deținea meșteșugul picturii, altul al creării de haine deosebit de frumoase și tot așa. Meșteșugul e de fapt talentul fiecarui om. Unii erau mai talentați, alții mai puțin sau chiar deloc.

Dacă zânele tânjeau după ceea ce putea crea meșteșugul oamenilor, la fel și aceștia aveau după ce să tânjească din lumea zânelor. Mulți dintre ei tânjeau să ajungă în tărâmul Zânelor la ”Fântâna verde”, locul care îi putea ajuta să devină nemuritori ca și zânele. Însă lumea zânelor nu e una chiar perfectă și a deveni una dintre ele nu e chiar cea mai fericită opțiune.

Personajul principal feminin este Isobel, o tânără de 17 ani care este foarte talentată la pictură și deține acest meșteșug drept pentru care este foarte căutată de zâne pentru a le face portretul. În schimbul a fiecare tablou pictat de ea, Isobel primește diferite vrăji din partea zânelor, vrăji menite să-i protejeze familia și să îi ajute să aibă o viață liniștită și îmbelșugată. Isobel este orfană dar trăiește împreună cu mătușa și cele 2 surori.

Toate bune și frumoase până când ajunge să picteze portretul lui Rook, Prințului Toamnei. Da, zânele sunt și femei și bărbați, să ne înțelegem. Ei bine, Isobel pictează tristețe umană în ochii prințului și de aici încep necazurile ei. Ajunge să fie luată prizonieră de către Rook și dusă în Regatul Toamnei pentru a fi judecată și pedepsită.

Însă drumul spre Regatul Toamnei este unul plin de primejdii așa încât cei doi sunt nevoiți să se ajute, chiar să se salveze de la moarte pentru a ajunge la destinația finală. Vă puteți imagina, cred, că cei doi ajung să se îndrăgostească unul de altul. Nu ar fi fost o problemă așa mare dacă acest lucru nu ar fi fost interzis. O poveste de dragoste dintre o zână și un muritor încalcă Legea Justă și se plătește cu moartea!

E clar că nu vă voi povesti mai multe pentru că mai apoi nu ați mai citi cu plăcere și curiozitate romanul scris de Margaret Rodgerson. O să vă las această plăcere și vă mai spun doar că veți fi surpinși de final. Cel puțin așa cred eu. Rămâne să-mi povestiți în comentarii, după ce citiți cartea cum vi s-a părut, ce v-a plăcut și ce nu 🙂