Guest post: Învățarea prin competiție: bună sau rea? Există o cale de mijloc?

Învățarea prin competiție: bună sau rea? Există o cale de mijloc?

 

(poza arhiva proprie – Oana Mariam)

Ca profesor, în centrul atenției mele s-a aflat întotdeauna binele elevilor mei, am dorit să primeze nevoile lor, în detrimentul tuturor actelor pe care sistemul educațional mi le cerea. (Și cere destule, pot să vă garantez. De multe ori aveam impresia că, dacă ești acoperit în hârtii, nici nu mai contează foarte tare activitatea ta la clasă).

Învățarea prin competiție

Clasamente tipice

În România, se pune foarte tare accentul pe învățarea prin competiție. Observăm toate acele ierarhii existente în cadrul fiecărei unități de învățământ. Cunoaștem cu toții acele clasamente tipice: primul pe clasă, primul pe grupa de vârstă, primul pe ciclu de învățământ, primul pe unitatea de învățământ… Există întotdeauna un podium al elevilor considerați a fi cei mai buni care îi plasează undeva foarte sus și care, după mine, îi supraevaluează uneori, ba chiar îi salvează atunci când s-au pregătit mai puțin la o anumită materie. Profesorii tind să nu le ofere o evaluare negativă celor mai buni elevi, considerând că este doar o fază și oferindu-le timp suficient pentru a își reveni. Acest lucru nu se întâmplă neapărat și în cazul elevilor considerați mai slabi, cărora li se oferă nota din start, fără acea prezumție de „nevinovăție”. Pornind de la aceste clasificări, chiar și părinții tind să își preseze copiii, cerându-le să fie mici genii, că dacă x poate, al meu de ce nu…

Individualități

Personal, această metodă a clasificărilor nu mi se pare cea mai potrivită. Consider că avem nevoie de individualități, care să să fie capabile să schimbe lucrurile prin ceea ce sunt, nu prin ceea ce sunt educați să facă. Învățarea prin competiție are o tendință majoră de a crea mici roboți care învață încă de mici cele mai bune tehnici pentru a ajunge sus, la fel și cele mai bune tipare care îi pot conduce la acel nivel care li se spune că este de dorit.

Nu îmi place această încadrare în anumite norme și tipare, care mi se par a fi reminescențe ale unei perioade care ar fi trebuit demult să apună. Fiecare persoană este unică, fiecare copil are propria personalitate, propriile abilități și înclinații, propriile năzuințe. Nu văd de ce trebuie să le suprimăm toate acele lucruri cu care au venit pe lumea aceasta doar pentru a îi încadra în anumite standarde care unora li se par de succes. Nu văd de ce trebuie să învețe toți la fel, de ce toți trebuie să urmeze aceeași pași. De acord, întreaga viață este o competiție, doar că nu cei mai buni ajung întotdeauna sus. Uneori, poate cel de pe locul 2 sau 3, sau chiar cel de pe ultimul loc va ajunge sus. Nu ține întotdeauna de cunoștințele acumulate, ci sunt mai mulți factori care se corelează pentru ca o persoană să aibă succes.

Sistem de învățământ centrat pe nevoile elevului

Nu toți copiii se descurcă la aceleași materii la fel și nu toți învață după aceleași metode sau la fel de repede. Îmi doresc foarte tare un sistem de învățământ centrat pe nevoile elevului în sine, în care să existe timp suficient pentru a putea să te ocupi de nevoile fiecăruia în parte, în care să nu mai fi mereu sub presiunea unor norme care trebuie atinse până la finalul anului școlar… Știți voi, acele finalități pe care orice profesor le trece în planificările sale la începutul anului, marcate drept la finalul anului școlar elevul trebuie să… Nu văd de ce trebuie să… și dacă nu poate de ce trebuie să îl clasificăm ca fiind slab sau oaia neagră sau veriga slabă a clasei… Nu a putut acum, nu a putut tot, dar a avut un parcurs, în funcție de capacitățile și situația sa ca individ.

Probleme de educație

Nu putem avea toți performanțe și nu în cadrul aceluiași domeniu. Copilul nu trebuie să știe tot, tot… Oricum, nu îi va folosi tot, tot mai târziu, în viața de adult. Procedând astfel, cerându-le atât ca profesori, cât și ca părinți, să fie cei mai buni la toate materiile, în toate domeniile, nu facem nimic altceva decât să creștem o generație de copii complexați, de copii care au anumite carențe emoționale, care ajung să îi invidieze pe cei care pot mai mult decât au putut ei în acel moment și să devină mici monstruleți mai apoi, când vor face rău doar pentru a îl determina pe cel care a ajuns sus să coboare la nivelul lor. Prin competiție, nu facem nimic altceva decât să le implementăm copiilor în minte acel complex de inferioritate, care, pe termen lung, îl va determina să fie extrem de gelos pe cel pe care îl crede superior. Cei mai mulți nu vor lupta pentru a căpăta aceleași abilități, ci vor căuta mijloacele prin care să îi facă pe cei considerați superiori să ajungă undeva foarte jos… Știți voi: să moară și capra vecinului, adică dacă eu nu pot, să nu poată nici el…

De asemenea, de multe ori, prin acest tip de educație, ajungem să le scădem copiilor încrederea în sine, să le rănim foarte tare sentimentele, să îi facem să aibă o stimă de sine extrem de scăzută… Cum ar putea fi altfel când toată lumea le spune că nu sunt buni de nimic sau nu la fel de bun ca x?! Cum ar putea reacționa când este întotdeauna comparat cu cineva, când mereu are impresia că nu face ceva bine, că nu procedează exact așa cum ar trebui?!

În acest mod, elevii trăiesc cu o teamă permanentă și mulți ajung la anxietăți destul de mari sau chiar la depresie. Au impresia că nu vor reuși să își mulțumească părinții sau profesorii, fapt care îi conduce la o teamă, de cele mai multe ori exagerată. Am avut cazul unei eleve căreia mama îi spusese că, dacă va lua sub 7 la un test, să nu mai vină acasă, pentru că ea nu o va mai primi… Au fost vorbe aruncate în vânt, menite, cel mai probabil, să o ambiționeze, însă, fetița a luat un 5 frumos, cum avea să mai meargă acasă. Bineînțeles că nu am putut să o găsim până undeva târziu în noapte. Stătea pur și simplu pe marginea unei fântâni de la marginea satului și plângea. Nu știa cum anume să procedeze și care va fi reacția mamei… Era o elevă de clasa a VII-a. Le-am spus mereu părinților să le ofere copiilor încredere în ei, la fel încercam și eu să fac… Azi nu ai reușit, nu e un capăt de țară, vei munci mai mult și vei face mai bine data viitoare… Însă eu ca părinte, ca profesor, sunt aici să te susțin, sunt acolo și dacă pici, nu se va întâmpla nimic rău, în viață nu câștigăm întotdeauna… Acesta este un caz care mi-a rămas în minte, deși am avut și altele… Încercam să notez progresele elevului din fața mea, să nu îl demoralizez…

Învățarea prin competiție centrată pe nevoile elevului

Pe de altă parte, trebuie știut faptul că învățarea prin competiție nu este chiar rea dacă este orientată spre direcția care trebuie, atât timp cât elevului i se explică faptul că, la fel ca la orice concurs, și la o competiție există persoane care ajung primele și persoane care vor fi ultimele. Nu înseamnă că acest lucru o face pe persoana de pe ultimul lucru mai rea sau mai proastă, ci este doar un clasament provizoriu. Fiecare trebuie să aibă motivația necesară de a crește, de a încerca să fie mai bun decât a fost ieri și de a da ceea ce are mai bun în el. Nu contează cât de sus urci, unii urcă cu pași mai mari, alții au nevoie să facă ceva mai mulți pași pentru a ajunge în vârf, dar oricine poate ajunge și, la fel, oricine poate cădea. Aceasta nu înseamnă că acela care este sus trebuie să privească în mod superior la cel care se află mai jos ca el, ci trebuie, ca și la tenis, să își ofere mâna la final, să îl ajute și pe cel care se află mai jos să urce.

Eu implementam întotdeauna lucrul în echipă, un elev care acumulase mai multe cunoștințe avea în grija sa un alt elev sau doi pentru a îi ajuta și pe aceștia să acumuleze cunoștințe, să fie mândru, la rândul său, de cunoștințele pe care celălalt le-a acumulat. Asta îmi doream cel mai tare și cred că este necesar în orice sistem de învățământ: ca elevii să ajungă sa colaboreze, să lucreze în echipă, să realizeze că un grup este mai puternic decât un singur individ și, împreună, pot face lucruri mari, oferind fiecare acel element la care se pricepe cel mai bine.

Îmbunătățirea sistemului educațional

Sper ca, în viitor, să se găsească soluțiile cele mai bune pentru îmbunătățirea sistemului educațional, pentru a folosi totul în avantajul nostru și pentru a crea generații noi, care să fie mai bune decât am fost noi, care să învețe să comunice, să lucreze în echipă, să împărtășească atât succesul, cât și eșecul cu cei din jur, care să nu dorească răul celui de lângă el atunci când nu ajunge la aceleași performanțe, ci să învețe de la cel mai bun și să implementeze în viața de zi cu zi acele metode care îi pot aduce succesul, fericirea și liniștea sufletească deopotriva.

Voi ce considerați: învățarea prin competiție este una benefică sau negativă? Ce anume ar trebui schimbat pentru a avea standarde mai înalte în învățare? Ce metode ar trebui aplicate pentru a reuși să avem elevi buni azi, oameni de succes mâine?

***

Mulțumesc, Oana, pentru articol. Pot spune că este edificator pentru mine ca părinte. Sper să fie la fel și pentru cei care citesc acest articol.

Îți răspund la întrebare: consider că unii copii se descurcă mai bine prin competiție pentru că se simt stimulați să fie mai atenți și să acumuleze informația necesară (Daria), iar alți copii preferă să își vadă de drumul lor și să acumuleze informațiile studiind singuri (Andrei). Cred că echilibrul este cheia. Daria, spre exemplu, are o înclinație naturală să explice altora ceea ce știe ea. Andrei nu are răbdare, dar reține extrem de ușor informațiile mai ales dacă subiectul îl interesează. Metode? Nu știu ce metode ar trebui folosite. Știu doar că fiecare om este unic și că are propriul ritm/propria modalitate de învățare. Mi se pare aproape imposibil să existe o metodă unică, valabilă pentru un grup de copii/oameni tocmai pentru că suntem individualități care compun un colectiv. Din acest motiv consider că este extrem de greu de stabilit o modalitate de învățare adaptată la fiecare copil și înțeleg motivul pentru care se folosesc metode așa zis standard.

Pe Oana o găsiți pe blogul ei Crâmpeie de suflet unde puteți descoperi articole scrise din inimă pentru voi 🙂

Despre Antoaneta 538 de articole
Imi place sa scriu, sa citesc. Invat sa ma bucur de viata.

18 comentarii publicate

  1. Buna, Anto, Oana! Tot am zis ca voi comenta aseara, dar nu am mai reusit. Cel putin astazi am citit tot articolul cu mintea limpede si sunt de acord cu Oana ca un copil nu „trebuie” sa stie tot, dar sa invete, sa vrea sa descopere, sa afle mai multe ….pentru el insusi ca persoana, nu pt invatatori, clasa, scoala,nu pentru parinti. Dar aici intervine si piata muncii care ar trebui sa arate unde este nevoie si de ce anume este nevoie pentru a nu scoate pe banda rulanta analfabeti functionali si asistati social. Vrem multe, ca popor/natie, ca tara, ca parinti, sar ini dau seama ca volumul de materie de invatat/teme este urias pentru multi copii in prezent. Daca un adult munceste 8 ore pe zi si apoi e timp personal, multi copii neavand luxul acesta.

    Si competitia e buna, dar cu tine insuti si abia apoi cu ceilalti. De multe ori competitiile nu sunt corecte, pentru ca nu ai cum sa pui multi copii diferiti, care invata diferit sa aibe cam aceleasi rezultate, de unde si clasamentele cu „cei buni” si „cei slabi”.

  2. Competitia il stimuleaza pe baiatul meu. Se oftica foarte tare daca un coleg ia o nata mai mare decat el si nu-l inteleg. Nu i-am facut niciodata observatii si nu l-am certat pentru o nota mica.

  3. Adevarul, cred eu, sta in felul urmator. Daca pe unii elevi invatarea prin competitie ii stimuleaza si ii ajuta sa obtina performante, pe altii, din contra, ii crispeaza, ii face sa se indoiasca de propriile puteri. Si in acest din urma caz ma refer nu musai la copiii mediocri sau slabi, ci la cei care vor sa obtina niste rezultate bune, incurajatoare (pentru ei, in primul rand). Si nu ca nu o pot face, dar daca se pune in discutie competitia, atunci e cam descurajator. Da, comparatia ii descurajeaza. Faptul ca au pe undeva, in fata, un etalon ii scoate din zona de confort. Si nu stiu daca e tocmai sanatos pentru psihicul lor. Vorba aia, suntem diferiti, avem capacitati intelectuale diferite, iar aceasta nu este un defect.
    In schimb, daca vorbim despre elevi buni spre foarte buni (performante), competitia cred ca ii entuziasmeaza maxim sa fie si mai si, sa nu se lase, sa nu renunte. Au un target in persoana competitotului pe care nu doar ca vor sa il atinga, ci sa il depaseasca.

  4. Hmm , discutie grea. Cred ca pana la un anumit nivel, competitia este necesara. Din pacate unii parinti nu accepta limitele copiilor si eu ca profesor am parte de multe momente neplacute, fiind uneori acuzata ca dupa 12 ani de invatamant, nu stiu sa notez. ( Asta numai la anumite scoli cu pretentii, nu la amaratii izolati). Mi-as dori ca toate hartiile inutile pe care le facem sa dispara. Mult timp il aloc acestora, in loc sa concep activitati cat mai atractive pentru elevi.
    Mi-as dori foarte mult sa am tot felul de materiale sa ii stimulez. Cred ca toti elevii pot invata, unii mai mult, altii mai putin.Fiecare dupa puteri. Eu, spre exemplu am fost un dezastru la matematica. La restul obiectelor aveam note de 9 si 10, la matematica 5. Am observat ca sunt atrasi de activitati concrete, asa ca atunci cand pot facem experimente, cercetam universul, totul ca sa facem informatia mai atractiva. Se poate discuta mult pe acest subiect.

    • Zilele trecute vazusem un video exact pe tema asta: parinti disperati dupa note acuzand cadrele didactice ca nu dau note corecte.
      Ely, eu am ajuns la concluzia ca multi chiar sunt disperati dupa note, iar sistemul stimuleaza acest lucru. Adultii pun presiune enorma pe copii pentru a obtine niste note, fara a lua in calcul faptul ca e important ce inteleg si mai ales cu ce raman in cap, nu nota.
      Anul trecut, la scoala unde invata copiii mei, aproape toate testele veneau insotite de notarea/barem. Era foarte util acest lucru pentru ca niciun parinte nu putea sustine ca e notarea gresita.

  5. Un articol interesant. Sunt de acord cu anumite aspecte pe care le-ai prezentat si numai din anumite puncte de vedere. Adica mi se pare ca sistemul de competitie este oarecum benefic, pentru ca unii copii chiar sunt motivati de ideea de a fi macar in top, daca nu chiar pe primul loc. (*Si eu am fost competitiva la scoala si extrem de ambitioasa, dar asta e alta poveste). Pe de alta parte, insa, mi se pare exagerat sa comparam copiii doar pentru ca unul e mai bun la o materie si altul nu, doar pentru ca daca x a luat nota 10, poate si y la fel. Aici e greseala sistemului, dar si a parintilor. Adevarul este ca li se cere mult prea mult, dupa parerea mea, si in mare parte, sunt lucruri care chiar nu le vor ajuta in viitor. Eu am mers cu fetita mea pe ideea sa fie atenta si sa faca atat cat poate. I-am spus si ei ca nu imi pasa ce note va lua, daca va fi de 7-8, foarte bine, dar de nota aia sa stie. Pentru mine, ca parinte, este important ca fetita mea sa fie atenta, sa se straduiasca sa judece ea ce are de facut, si nu o nota pe care o va lua. Tot din pacate, oarecum in relatie cu ceea ce ai scris si tu, unii profesori sunt obisnuiti sa dea note din alte considerente, nu pentru invatatura si stiinta copilului.

    • De acord cu tine. Important e ce retin din informatiile primite.
      Multe lucruri nu le vor folosi in viata, ci mai degraba vor reprezenta informatii pentru cultura lor generala.

  6. Ne place sau nu, recunoaştem sau nu, viaţa e o competiţie. Aşa că eu cred că e necesară competiţia în sistemul de învăţământ. Nu o competiţie oarbă desigur, dar o competiţie trebuie să existe. Din păcate, exista tendinţa de a se renunţa la ea. De exemplu, toţi elevii trebuie să intre la liceu, chiar dacă au media de admitere sub 5. Iar învăţământul centrat pe elev este o gluă proastă în sistemul nostru, cu clase supraaglomerate. Merge la învăţământul primar, dar la liceu, mulţi profesori au câte o ră pe săptămână la o disciplină, aşa că nici nu poate fi vorba de aşa ceva. Mai sunt multe de spus, dar mi+a trecut şi cheful, fiindcă oricum nu se schimbă nimic.

    • Doamna Danila, nu merge nici la clasele primare mai ales ca acolo sunt 35-37 de elevi de multe ori.
      Invatamant centrat pe elev nu se poate face, in mod real, decat in sistem de homeschooling. La scoala este imposibil asa ceva, indiferent despre ce tara vorbim. Asta e parerea mea.

      • Posibil, mă gândeam doar că la faptul că, la învăţământul primar, învăţătoarea petrece mai multe ore cu elevii, aşa că apucă să-i cunoască mai bine. Eu, de exemplu, mă mut în fiecare oră la altă clasă, aşa că pe mulţi elevi nici nu apuc să-i cunosc prea bine. Aşa că învăţământul centrat pe elev e o utopie, indiferent despre ce ţară vorbim.

  7. Muțumesc, Antoaneta! <3 Trebuie să existe o cale de mijloc, dar când lucrezi cu o clasă de 30 și ceva de elevi, este cumplit de greu să ai timp pentru toți… În Anglia, spre exemplu, sunt 20 de copii maxim, există doi profesori asistenți la clasă, deci, e mult mai ușor să îți cunoști elevii, astfel încât să adaptezi din mers materia. În Findlanda, se merge pe educație prin cooperare, dar și aceasta poate fi mai greoaie pentru un introvertit. În China, nu li se acordă note până la 10 ani, întâi îi învață anumite principii și cum să fie mai toleranți șî înțelegători cu cei din jur…

    • Oana, am dus-o pe Daria la o scoala privata cand era in clasa I mergand pe principiu ca sunt doua cadre didactice la clasa. In plus, ni s-a spus ca se va lucra diferentiat cu copiii. Nimic nu a fost adevarat. Dupa un an am plecat mancand pamantul si cu regrete amarnice pentru greseala facuta.
      Ca un sistem sa functioneze, este necesar sa se inteleaga importanta educarii gandirii si mentalitatii.

  8. Nu stiu de ce dar al meu copil invata mai bine prin competitie. Eu nu sunt deloc competitiva si nu stiu de unde are sistemul asta de valori.
    Uite un exemplu. Cartile de acasa nu e tentat sa le citeasca dar imprumuta carti de la bilbioteca. De ce? Pentru ca ii vede si pe altii ca fac asta :)))
    Nu stiu cat e de ok dar rezultatul pe mine ma bucura. Important e ca vrea sa citeasca desi ii e greu, fiind inca la inceputul clasei I.

  9. Un articol de exceptie, la ale carui principii subscriu din toata inima. Competitia oarba, doar de dragul competitiei, nu poate sa aiba rezultate concludente cand vine vorba de invatamant. In primul rand, fiecare elev trebuie sa concureze cu el insusi, sa inregistreze progrese. Esti mai bun decat ieri, decat luna trecuta, decat semestrul trecut? Stii mai multe? Atunci din start ai castigat la nivel de invatatura. Ai perioade mai slabe? Sa se afle motivul si sa se acorde o sustinere in plus. E adevarat, nu suntem roboti programabili dupa voia unora, suntem oameni.

    • Asa cum e conceput sistemul de invatamant din intreaga lume, programele au un anumit rol. Cei care urmeaza tiparele prestabilite sunt cei care merg precum niste robotei, dar sunt apreciati de adulti tocmai pentru ca sunt maleabili. Si in consecinta usor de influentat si de manipulat. Cei care ies din tipare si gandesc outside the box sunt marginalizati si priviti ca ciudati. Asa ca ei cresc cu ideea ca sunt inadaptabili.
      Cam asa e societatea in general, nu doar in Romania. Guvernantii prefera roboteii pentru ca, asa cum spuneam pot fi usor de manipulat.

Parerea ta/Your opinion

Translate into your language »
Page generated in 1,284 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: