Lectie introductiva despre marile religii ale lumii + multe linkuri utile

Acest articol este preluat de pe vechiul blog Pitici, dar Voinici si se refera la ce am lucrat cu cei mici referitor la marile religii ale lumii.

 

Materiale de lucru
Introducere

Mi s-a parut important ca cei mici sa stie in primul rand despre religia noastra asa ca am inceput discutia intrebandu-i daca stiu ce religie avem.

Nu, nu e ciudata intrebarea. In casa nu discutam mult despre acest aspect pentru ca nu suntem extrem de religiosi.

Inainte de a avea copii, am discutat si am stabilit ca va fi necesar sa creasca un pic pentru a intelege ce inseamna religia.

Nu mergem pe principiul indoctrinarii, ci al discutiilor libere despre orice religie.

Ei stiu rugaciunile simple si au avut intotdeauna carticele pentru copii la indemana, dar si jucarii sub forma de ingerasi.

Am discutat cu ei de cate ori au simtit nevoia si le-am explicat ce au dorit sa afle.

Am ajuns la un punct in care am inteles ca e momentul sa discutam mai mult mai ales ca soacra mea are alta religie decat noi si nu vreau sa intervina confuzii in mintea copiilor.

Noi suntem crestini ortodocsi, dar am decis de multa vreme sa le acordam copiilor libertatea de a sti orice doresc.

Din acest motiv, avem in casa atat Biblia ortodoxa, cat si Coranul, avem si carti despre crestinisim, dar si despre islam.

Nu avem insa despre alte religii, dar nici nu am discutat ce inseamna islam pana acum asa ca am decis sa schimb acest lucru.

Am discutat cu sotul meu si i-am spus decizia mea asa ca am pregatit materialele pentru lectia la care ma gandeam.

Am fost extrem de surprinsa sa descopar multe site-uri si multe mamici din alte tari preocupate de spatiul inter-religio.

Am inteles rapid ca lectia noastra s-ar putea sa se intinda pe mai multe zile ca sa putem acoperi in mod adecvat subiectul.

 Mod de lucru

Am inceput asadar cu o discutie introductiva despre religia crestina si despre subdiviziile ei (ca sa le numesc asa).

Mi-a placut sa constat ca discutiile anterioare nu au fost uitate si stiau deja informatiile de baza.

Dupa ce am stabilit la cine se roaga crestinii, am inceput sa facem o paralela cu ceilalti.

Trebuie mentionat faptul ca ei stiu deja cate ceva despre islamism, dar sunt doar cateva idei.

Dupa ce am discutat si am stabilit care sunt cele 5 religii ale lumii, am inceput sa citim despre ele.

Pe masura ce citeam, le aratam si imagini caracteristice fiecarei religii.

Este o lectie ampla care se va intinde pe parcursul intregii saptamani.

Azi am discutat despre religii in general, incercand sa facem o mica paralela intre ele acolo unde se putea.

Dupa partea generala, am inceput sa discutam despre crestinism.

Am povestit cum s-a nascut Isus, cum a fost incercat de Satana.

Am discutat despre Noe si Moise.

Aici am folosit planse de colorat, dar si desene animate pentru a intelege mai bine partea de discutie.

Am folosit, de asemenea, un set de plus Arca lui Noe (cumparat de la Julia).

religie 3

Am avut si planse de lucru in limba engleza.

M-am axat mai mult pe discutii si i-am lasat sa imi puna intrebari, dar am cautat impreuna raspunsurile.

Cartea despre lumea in perioada Bibliei ne-a ajutat enorm sa intelegem cum traiau oamenii pe acea vreme (oras/sat, mancare, structura familiei etc).

Am inceput sa discutam despre cele 10 porunci.

Cartea am cumparat-o de pe un album Picasa, dar nu mai stiu exact linkul asa ca nu va pot ajuta momentan.

A fost cea mai apreciata de copii pentru ca e in limba romana si au putut citi singuri tot ce au dorit.

Despre islamism, iudaism etc:

religie 2

Am printat doua planse care reprezinta afilierea la anumite religii in intreaga lume.

Aceste doua planse le-au atras cel mai mult atentia si au studiat comparand cu hartile clasice.

M-am bucurat enorm sa vad cat sunt de interesati si de curiosi.

Am printat niste planse care stiu ca vor fi o surpriza pentru D.

In ultima perioada a devenit interesata de alte tipuri de scriere (deja a invatat cifrele romane) si m-a tot batut la cap sa ii printez mai multe.

Acum va fi surprinsa sa descopere variantele din alte lumi 😉

religie 1

V-am dat la inceput toate linkurile de care aveti nevoie ca sa va alegeti ce va intereseaza asa ca va doresc „Spor la invatat”.

Concluzii

De cand am scris articolul de mai sus au trecut cativa ani si copiii au uitat multe lucruri. Pe masura ce timpul  ne va permite, vom relua o parte din discutii si materiale.

Despre Antoaneta 545 de articole
Imi place sa scriu, sa citesc. Invat sa ma bucur de viata.

2 comentarii publicate

  1. Daca despre celelalte ore nu-mi prea vorbea in ziua cand avea religia baiatul meu imi facea capul calendar. A avut in primara si are si acum in gimnaziu doua profesoare care il captiveaza

    • Anul acesta au si copiii mei o profesoara tanara care ii tine pe toti copiii captivati la ora si le povesteste cu umor tot felul de intamplari din viata ei de mama 🙂

Trackback-uri și pingback-uri 1

  1. Recenzie: manual de istorie pentru clasa a V-a și câteva linkuri utile

Parerea ta/Your opinion

Translate into your language »
Page generated in 0,604 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: