Prezentare de carte: Jocurile foamei / Hunger Games de Suzanne Collins

In urma cu multe luni am cumparat aceasta trilogie – Jocurile Foamei / Hunger Games – pentru ca eram curioasa despre carti, din cauza discutiilor ample purtate pe retelele de socializare in jurul filmului cu acelasi nume.

Sfat

Daca doriti sa cumparati cartile, va sfatuiesc sa le cumparati separat de pe elefant pentru ca sunt la reducere in aceasta perioada. Primul volum are 51% reducere si costa 13.99 ron, al doilea costa 26.99 ron, iar al treilea costa 14.99. Deci ar costa 55.97 ron. Daca cumparati trilogia ca pachet, va costa 83.80 ron.

Despre cartile Jocurile Foamei / Hunger Games

Titlu: Hunger Games / Jocurile Foamei

An publicare: 2008

Autor: Suzanne Collins

Nota: 7

Rezumat

Povestea se desfasoara in viitor, dupa distrugerea Americii de Nord, iar tara se numeste Panem. Exista 12 districte sarace conduse de Capitolul cel bogat. A existat si al 13-lea district, dar a fost distrus de Capitol pentru ca locuitorii se razvratisera impotriva conducerii.

Pentru a putea controla locuitorii celor 12 districte, Capitolul organizeaza anual Jocurile Foamei. Practic, sunt selectati adolescenti din intreaga tara, un baiat si o fata pentru fiecare district, cu varste cuprinse intre 12-18 ani. Acestia se lupta pe viata si pe moarte pana ramane doar un castigator. Toti locuitorii sunt obligati sa urmareasca evenimentele la televizor.

Povestea este despre o adolescenta de 16 ani, numita Katniss Everdeen, care se ofera voluntar sa participe la Jocurile Foamei in locul surorii ei mai mici pentru care se simtea responsabila. Celalalt participant este Peeta. Impreuna trebuie sa lupte impotriva echipelor din celelalte districte, supravietuind etapa cu etapa. Este o trilogie distopica care prezinta situatii extreme, singeroase in care supravietuirea este elementul cheie.

Parerea mea

Despre poveste

Am citit multe carti de acest tip in ultimul an in care autorii considera ca adolescentii reprezinta cheia luptelor dintre grupari rivale, totul desfasurandu-se intr-o lume distopica. Aceasta trilogie nu a reprezentat neaparat ceva nou, din punctul de vedere al actiunii, al ideii de lupta pentru supravietuire, loialitate si prietenie, tradare si distrugere.

Detaliile sangeroase mi se pare cam explicite pentru adolescenti, dar traim intr-o lume atat de violenta incat nu cred ca acest lucru mai reprezinta exceptia, din pacate, ci regula. Din acest punct de vedere, cartile nu ar trebui citite de copii mai mici de 15 ani.

Lumea imaginara creata de Suzanne Collins este destul de interesanta. Ca si in alte distopii, fiecare district are un rol aparte in cadrul societatii create si conduse de Capitol ceea ce inseamna ca depind unii de altii pentru fiecare lucru intru-cat unii sunt specialziati pe agricultura, iar altii pe minerit, pescuit etc.

Asemeni romanilor si grecilor bogati, locuitori Capitolului sunt creati si reprezentati de personaje decadente, frivole, arogante si egoiste, in timp cei locuitorii districtelor sunt saraci, lupta si muncesc pentru a supravietui, sunt dominati de cei bogati.

Aceste Jocuri ale Foamei au fost create special pentru a ii controla mai usor pe supusi. Daca echipa districtului reuseste sa omoare pe oponenti si sa castige, districtul va primi mancare si alte privilegii. Va dati seama ce forma de coercitie este, nu? In plus, locuitorii districtelor sunt obligati sa urmareasca la televizor acest reality show in care 24 de adolescenti se lupta pentru supravietuire.

Veti intalni idei asemanatoare si in alte serii, dar fiti atenti la anul aparitiei acelor carti. Spre ex, celebra serie Divergent scrisa de Veronica Roth (mult iubita la noi in tara) a aparut la cativa ani dupa Jocurile Foamei. Seria Eve de Anne Carey a aparut in acelasi an cu Divergent. Lumi distopice in care oamenii sunt supusi unor controale stricte au aparut mereu incepand cu 1984, cartea scrisa de George Orwell, si vor mai apare cu siguranta si de acum inainte.

 

Despre personaje

Katniss nu este un personaj naiv, inocent. La 16 ani ea este cea care isi ajuta familia sa supravietuiasca dupa moartea tatalui ei in urma unui accident in mina. Tocmai abilitatile ei de vanator si de negociator o ajuta sa supravietuiasca si in cadrul Jocurilor Foamei.

Acest personaj a fost creat sa fie puternic, sa gaseasca solutii pentru situatii grele, loiala fata de prieteni si familie, capabila sa se sacrifice pentru cei dragi. Ceea ce mi se pare un pic exagerat pentru ca nimeni nu are o asemenea capacitate decat daca se dezumanizeaza, iar personajul are si parti care se contrazic din acest motiv.

Pe de alta parte, Katniss este un personaj care respecta toate caracteristicile unui adolescent care isi spune parerea in orice situatie, care actioneaza uneori fara a gandi, care s-a maturizat inainte de vreme, care trebuie sa invete sa se bazeze pe intuitie, sa aleaga intre doi baieti care o plac.

Despre carti

Daca privim cartile din punct de vedere politic, economic si social, putem intelege usor de ce multe scoli din SUA au introdus aceasta trilogie ca lectura obligatorie de studiat la clasele mai mari sau chiar de la facultate. Sunt multe discutii care se pot purta la clasa incepand cu libertatea de exprimare si de gandire, libertatea fizica ori psihica, alcatuirea guvernelor, componente sociale si economice.

Daca ne gandim la ce inseamna supravietuirea, atunci aceste carti reprezinta ceva destul de …real pentru ca personajul nostru ne arata cum sa faci fata focului, animalelor salbatice, setei, luptelor cu alte persoane, ranilor si totul prin prisma unor situatii destul de …sangeroase, crude, dure.

Putem sa privim aceste jocuri si din punctul de vedere al olimpiadelor, din moment ce nu doar denumirile de Capitol, tribute, ci si organizarea jocurilor duce spre ideea mitologiei grecesti si a acelor vremuri decadente.

Din aceste puncte de vedere, eu as recomanda ca aceste carti sa nu fie citite de tineri sub 15 ani pentru ca mi se pare ca ajutam prea mult la dezvoltarea genei violentei. Inteleg ideea ca multi autori se indreapta spre acest segment de varsta (12-16 ani), dar consider ca forteaza practic maturizarea copiilor.

Ca exemplu….nu cred ca ati dori ca un copil de 12 ani sa citeasca o scena in care se descrie detaliat cum este mancat un adolescent de catre un lup.

Din toate aceste considerente, plus altele, am dat nota 7 acestei trilogii.

Official Trailer of the movie

In 2012, a fost creat si filmul cu acelasi nume

Recomandare

Detalii despre trilogie puteti gasi pe wikipedia (click aici sau aici), in cazul in care nu ati citit nimic despre aceste carti. Este un articol destul de bine documentat, cu linkuri utile si argumente interesante.

  • daca doriti sa cititi cartile in limba engleza, le gasiti aici in format paperback sau aici in format kindle
  • daca doriti sa cititi cartile in limba romana, le gasiti pe site-ul Nemira cu 51.85 ron sau pe elefant (cum am spus si la inceputul articolului) unde va recomand sa cumparati cartile separat pentru ca iesiti mai bine la pret – 55.97 ron.

Pentru impatimitii acestei trilogii, va recomand si site-ul in limba romana Jocurile Foamei. S-ar putea sa va intereseze comunitatea formata acolo.

Despre Antoaneta 2288 de articole
Imi place sa scriu, sa citesc. Invat sa ma bucur de viata.

41 de comentarii publicate

  1. Sotul meu a citit toata trilogia in engleza si i-a placut mult. Eu am vazut doar o parte din filmele din serie si, uite, articolul tau mi-a deschis pofta sa le vad chiar asta seara.

  2. Nu sunt fan SF-uri, insa mi-a placut ideea cartii. Cred ca am vazut doar primul film.
    Mi se pare interesant ca se studiaza in scoala, exact din motivele enumerate de tine!

  3. eu sunt mai in urma ca toata lumea. N-am vazut nici macar prima parte din film. Eu am o problema si rar ma uit sau cumpar lucruri pe care le lauda toata lumea.

    • Eu am noroc ca, de obicei, citesc cartile in engleza si nu astept sa faca furori la noi in tara.
      Trilogia Hunger Games este exceptia pentru ca am citit cartile in romana 😛

    • Daca incepi sa citesti in engleza, alege carti cu limbaj literar pentru ca acela este cel mai simplu. Cand vorbim despre jargon…deja se complica lucrurile.
      O idee ar fi sa citesti pe kindle pentru ca ai la dispozitie mai multe dictionare. Este suficient sa apesi pe ecran cuvantul care nu iti este cunoscut si se deschide dictionarul. Ai de ales intre 3 dictionare explicative engleze si inca cateva dictionare in alte limbi (nu romana, din pacate!)

  4. Nu am citit cartile pentru ca nu cred ca mi-ar placea, insa filmul…adica toate partile, mi-au placut foarte mult. Joaca bine actorii principale iar actiunea este foarte interesanta si m-a atras de la inceput.

  5. Am văzut doar filmul, mă rog, primele două părți, cred, și mi-a plăcut, dar sigur în cărți e mult mai detaliat și mai interesant totul.

  6. Eu am vazut primul film din seria Jocurile foamei si nu pot spune ca mi-a placut. Ca idee ma refer… n-as vrea sa traiesc in acea societate.

  7. Nu stiu daca m-ar pasiona acest gen de carte( film) . Am vazut Divergent, cand cred ca nu mai ramasese nimeni care nu il mai vazuse. Pana la urma am fost curioasa, deci l-am vazut si atat. Imi plac totusi cartile/ filmele mai realiste, mai din zilele noastre inspirate din povesti adevarate, oricat de dure ar fi ele. Nu stiu daca cartea m-ar atrage mai mult decat filmul.

  8. Spre rusinea mea… nu am citit-o inca 🙁 am vazut putin din film si nu stiu de ce dar nu m-a atras si am ramas cu o impresie proasta despre trilogia asta 🙁

    • Multi au o impresie proasta despre trilogie. Ce sa zic…depinde de momentul in care o citesti…initial mi s-a parut o chestie dura….apoi am privit-o prin prisma adultului, a unui cititor impatimit…argumente pro/contra citit….mai multe pro decat contra…dar fiecare decide daca vrea sa o citeasca ori ba!

Parerea ta/Your opinion

Translate into your language »
Page generated in 0,709 seconds. Stats plugin by www.blog.ca
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: